Cover foto pentru competitia de downhill fara lant, Chainless Run, editia 4

RULES OF ENGAGEMENT

CE TREBUIE SĂ ȘTII

Pe 13 iulie 2024 împreună cu Mărișel Ski & Bike Resort organizam ”Chainless Run”.

Mărișel Chainless Run este o competiție de downhill, cu o șmecherie.

Traseul este orientat către stilul bikepark. Practic, un pumptrack de 2.6 km, complet gravitațional, cu rollere și viraje susținute de contrapante.

Data limită de înscrieri: 11 iulie, ora 16:00.

Taxa de participare: 380 lei >>> Se achită la fața locului.

Include: pachet concurent, cronometrare, ambulanță + 2 zile bikepass.

Formatul competiției: Competitia este format Downhill și se desfasoară pe un traseu cu o lungime de 2.6 km și o diferență de nivel de 320 m.

Cronometrare: Cronometraj electronic cu fotocelulă.

ÎNSCRIERI AICI

CATEGORII

Copii(11-14 ani)

Juniori (15-18 ani)

Seniori (19+ ani)

Fete (11+ ani)

TRASEU

FLOWY

Lungime: 2.6 km

Înclinație: 4%-18%

Grad de dificultate: mediu-avansat

Diferență de nivel: 320 m

ÎNSCRIERE

Taxa de participare este 380 lei și include: bikepass cu telescaunul 2 zile (vineri si sâmbătă ).

Taxa de participare se va achita la fața locului, la punctul de acreditare.

Vârsta minimă de participare este de 11 ani.

Participanții minori trebuie să trimită până in data de 13.07.2024 acordul parental completat și semnat de către părinți, care poate fi descărcat de AICI.

Participanții trebuie să fie apți din punct medical pentru practicarea activităților sportive. Participanții care suferă de afecțiuni medicale vor comunica detaliat aceste afecțiuni organizatorilor înainte de începerea evenimentului. Necomunicarea acestor afecțiuni îi absolvă pe organizatori de orice răspundere.

PROGRAM

VINERI

  • Acreditări înscrieri: 09:00-20:00

Telescaunul va functiona de la ora 09:00 

SÂMBĂTĂ

  • Acreditări înscrieri: 08:00-10:00
  • Trackwalk: 08:00-09:00
  • Antrenamente oficiale: 09:00-11:00
  • Calificări: 11:30
  • Competiție: 14:00
  • Step Up Session 17:00
  • Ceremonia de premiere: 19:00

* Programul poate suferi modificări și decalaje datorate evenimentelor neprevăzute și asupra cărora nu avem vreun control.

CINE POATE PARTICIPA?

Orice posesor a unei biciclete adecvată pentru coborârea traseului. Detalii în Track Preview video-ul de mai sus.

Pentru demontarea/remontarea lanțului, va exista asistență la fața locului.

Să ne vedem cu bine. În mod normal v-am ura “lanț întins”, însă la noi merge și fără! CHAINLESS

ECHIPAMENT NECESAR

(1) Fiecare participant trebuie să dețină și să poarte pe întreaga durată a evenimentului, inclusiv în timpul antrenamentelor, următoarele:

  • Numărul de concurs,
  • Cască de protecție FULL FACE în condiție bună și care respectă standardele în vigoare (ANSI, SNELL, CE),
  • Ochelari de protecție cu bandă elastică (RECOMANDAT),
  • Mănuși cu degete lungi (de preferință),
  • Armură cu protecție pentru coloana vertebrală (de preferință),
  • Protecții pentru coate și genunchi (de preferință),
  • Încălțăminte adecvată pentru ciclism montan (de preferință),
  • Tricou cu mânecă lungă și pantaloni lungi (de preferință).

(2) Fiecare participant este obligat să își lege corect pe cap casca de protecție, utilizând mecanismul de închidere al acesteia, în caz contrar riscând excluderea din competiție.

(3) Toți participanții trebuie să se asigure că bicicletele sunt în stare bună de funcționare.

(4) Participanții vor permite organizatorilor să inspecteze starea de funcționare a bicicletelor.

(5) Organizatorii își rezervă dreptul de a exclude din competiție participanții ale căror biciclete nu corespund din punct de vedere tehnic condițiilor de traseu.

(6) Toți participanții trebuie să afișeze vizibil numărul de concurs pe toată durata evenimentului, de la start și până la sosire.

(7) Toți participanții trebuie să fie conștienți de siguranța competiției și vor fi responsabili pentru propria siguranță în timpul cursei.

PREVEDERI ÎNAINTE DE CURSĂ

(1) Parcurgerea pe jos a traseului este obligatorie. Toți participanții trebuie să parcurgă întregul traseu pe jos înainte de prima coborâre.

(2) Toți participanții trebuie să parcurgă traseul pe bicicletă de cel puțin 2 ori înainte de calificările cronometrate, ocazie cu care vor primi un însemn din partea organizatorilor pentru fiecare coborâre parcursă. Organizatorii își rezervă dreptul de a descalifica participanții care nu se supun acestei prevederi.

(3) Toți participanții sunt responsabili de transportul propriu până la Start cu cel puțin 15 minute înainte de plecarea în cursă, așa cum a fost comunicat și afișat de către organizatori. Participanții care nu vor îndeplini această cerință vor fi descalificați automat. Participanții se vor asigura că vor fi punctuali.

PREVEDERI ÎN TIMPUL COMPETIȚIEI

(1) Toți participanții se vor supune indicațiilor arbitrilor de traseu.

(2) Participanții trebuie să parcurgă întreaga lungime a traseului. Responsabilitatea respectării traseului oficial revine fiecărui concurent în parte.

(3) Concurenții nu vor face scurtături ale traseului, în afara celor permise de banda de marcaj; în cazul abaterii de la traseu, concurenții vor reintra în traseu prin locul în care au ieșit accidental sau voit, altfel vor fi descalificați.

(4) Concurenții nu vor solicita și primi niciun fel de asistență tehnică pe întregul parcurs al traseului, inclusiv de la alți competitori.

(5) Participanții vor putea schimba bicicleta sau vor primi asistență tehnică numai în timpul dintre curse.

(6) Participanții nu vor folosi limbaj ofensiv și/sau vulgar, nu vor acționa într-un mod nesportiv și se vor supune tuturor deciziilor oficialilor.

PREVEDERI SPECIALE

(1) Participanții vor respecta natura înconjurătoare și vor folosi numai traseul oficial.

(2) Participanții vor evita poluarea mediului înconjurator și nu vor lăsa în urma lor gunoi sau resturi.

(3) Nici un recipient din sticlă nu este permis pe traseu și pe lângă acesta.

(4) Toți participanții își vor îndruma susținătorii să stea departe de traseul oficial pentru evitarea accidentelor.

RETRAGEREA DIN COMPETIȚIE

(1) Participanții care doresc să se retragă din cursă înainte de start îi vor informa pe Directorul de Cursă și pe reprezentantul cronometrajului.

(2) Participanții care doresc să se retragă din cursă în timpul acesteia se vor adresa celui mai apropiat Arbitru de Traseu și de asemenea reprezentantului cronometrajului de la sosire.

(3) Toți participanții care se retrag din cursa vor parcurge altă rută către zona de start sau sosire decât cea a traseului oficial. Este obligatoriu ca aceștia să iasă din traseu pentru a nu pune în pericol siguranța celorlalți participanți.

PREMIEREA

(1) Vor fi clasificați numai participanții care vor trece linia de sosire pe (cu) bicicleta și care au respectat traseul și nu au făcut abateri de la acesta.

(2) Premiile vor fi acordate în ordinea timpilor de sosire (cea mai scurtă durată cronometrată fiind considerată cel mai bun timp).

CONDIȚII ELIMINATORII

Participanții vor fi descalificați imediat dacă:

  • Nu poartă sau renunță la casca de protecție sau o poartă fără ca ea să fie legată;
  • Schimbă bicicleta în timpul cursei;
  • Primesc asistență tehnică pentru reparații mecanice;
  • Folosesc un limbaj abuziv, proferează amenințări și/sau comportament indecent.

PARTEA INEDITĂ

Racing contracronometru ca și la orice DH, dar… FĂRĂ LANȚ.

DE CE CHAINLESS

E un challenge diferit. Accentul se pune pe capacitatea rider-ului de a păstra viteza generată de inclinația traseului.

CUM?

Frânarea cât mai eficientă

Folosirea elementelor de pe traseu pentru a accelera

Și de ce nu… creativitatea riderului  

Hmm…

Ideea fermentează de prin 2012, când, după ce am bătut drumul până la Sinaia, din pricina unor probleme tehnice legate de transmisie, am fost nevoiți să ne dam fără lanț și schimbător. În ciuda inițialei frustrări cu aprehensiunea unei zile pierdute, am avut parte de o experiență incredibilă și memorabilă.

CUM AȘA?

Am observat imediat cum suspensia spate merge mult mai bine fără lanț.

Efectul de chaingrowth nu mai există, iar roata spate își urmează axa desenată de cinematica dată de cadru, liberă, fără ca lanțul să o obstrucționeze.

Totul este mult mai silențios și organic.

Concentrarea este mai facilă și, la finalul zilei ne-am trezit cu o tehnică mai bună, cu o înțelegere mai aprofundată a ceea ce înseamnă o bicicletă.

Ne-am împrietenit si mai tare cu Gravitația, învățând cum să ne folosim de ea în acest context.

DOAR PĂREREA NOASTRĂ?

Nu chiar. Să ne amintim de run-ul memorabil al lui Aaron Gwin in 2015 la Leogang, care a reușit să-i bată pe toți, cu lanțul rupt încă din poarta de start.

https://www.youtube.com/watch?v=y8ryQOiX05k

Neko Mullaly a obținut locul 4 la Hafijel în aceeași situație.

https://www.youtube.com/watch?v=mdnZhvLTvMM

Trebuie să recunoaștem, aceste evenimente uluitoare ne-au servit într-o mare măsura ca inspirație si, au venit să ne solidifice avântul în a organiza o astfel de competiție.

Pasionații de MTB cu siguranță știu deja despre ce vorbim, si abia așteaptă să se întreacă în skill.

Mult succes tuturor!